În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Cartă și cu articolul 16 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc. Regulamentul (UE) 2016/679 stabilește norme referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și norme referitoare la libera circulație a datelor cu caracter personal. Datele transmise în cadrul comunicațiilor electronice pot include date cu caracter personal, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2016/679.