Utilizatorii finali pot fi de acord cu prelucrarea metadatelor care îi privesc pentru a beneficia de anumite servicii, cum ar fi serviciile de protecție împotriva activităților frauduloase (prin analizarea în timp real a datelor privind utilizarea, a locației și a contului de client). În economia digitală, serviciile sunt adesea furnizate în schimbul unei contraprestații nepecuniare, de exemplu expunerea utilizatorilor finali la anunțuri publicitare. În sensul prezentului regulament, consimțământul unui utilizator final, indiferent dacă acesta este o persoană fizică sau juridică, ar trebui să aibă aceeași însemnătate și să fie supus acelorași condiții ca și consimțământul persoanei vizate în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679. Accesul la internet în bandă largă de bază și serviciile de comunicații vocale trebuie considerate drept servicii esențiale pentru ca persoanele fizice să fie în măsură să comunice și să beneficieze de avantajele oferite de economia digitală. Consimțământul pentru prelucrarea datelor de pe internet sau utilizarea serviciilor de comunicații vocale nu ar fi valabil dacă persoana vizată nu ar dispune cu adevărat de libertatea de alegere sau nu ar fi în măsură să refuze sau să își retragă consimțământul fără a fi prejudiciată.