Căile de atac

1.Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau judiciare, fiecare utilizator final de servicii de comunicații electronice beneficiază de aceleași căi de atac precum cele prevăzute la articolele 77, 78 și 79 din Regulamentul (UE) 2016/679.
2.Orice persoană fizică sau juridică, alta decât utilizatorii finali afectați negativ de încălcări ale prezentului regulament și care au un interes legitim în încetarea sau interzicerea încălcărilor presupuse, inclusiv un furnizor de servicii de comunicații electronice care își protejează interesele comerciale legitime, are dreptul de a intenta acțiuni în justiție în ceea ce privește astfel de încălcări.